Povestea noastra...

Au trecut 5 ani si parca simt ca au trecut 5 zile...uneori simt ca parca au trecut 50. Era o toamna tarzie..cand ne-am vazut prima data printr-un geam. Am auzit mereu povesti de la bunici, matusi ca in momentul in care iti gasesti sortitul simti...iti dai seama. Niciodata nu am crezut in vorbele astea, pana in clipa in care l-am vazut si fara sa ne vorbim macar am simtit ca este omul langa care vreau sa traiesc o viata. Rad cand imi amintesc ca in seara respectiva am luat o foaie pe care am scris numele lui si numele meu si am desenat multe cercuri in jur, pentru ca cercurile nu se pot rupe niciodata, dar inimile da..Am simtit ca iubesc cu toata fiinta mea un om despre care stiam 5 randuri si cam atat. Copila fiind ma si vedeam mireasa, la bratul lui, copii care sa semene cu el.
     E ciudat cum intr-o zi te trezesti normal si seara adormi indragostita pana peste cap. El fiind cu 7 ani mai mare ca si mine, nu prea mi-a acordat atentie...ma vedea o copila care si-a pierdut capul dupa el...si cam atat. Stiu ca in clipa in care l-am vazut cu alta fata de mana parca mi-ar fi bagat cineva un cutit in inima, dar in adancul meu am stiut din prima clipa ca intr-o zi vom trai o iubire mare.
     Dupa cateva zile el a plecat din tara, a fost doar in vizita la parintii lui..Asa ca un an m-am tinut scai de el cu telefoane, mesaje, apeluri. Uneori imi raspundea, alteori nu dadea un semn o luna,sau chiar doua. Ne amintim cu drag de acele vremuri, in care gasea mereu scuze. “Pai uite draguto, eu mi-am luat covoare si nu am avut bani de telefoane.”? Adormeam in fiecare seara cu el in gand si dimineata ma trezeam la fel. Mi-am promis ca nu voi inceta niciodata sa lupt pentru iubirea asta, si uneori mi-am incalcat promisiunea, dar cineva acolo sus a avut grija sa ne dirijeze drumurile incat sa ne intersectam din nou. Ma bucuram de fiecare mesaj, chiar daca scria un simplu “ce faci?’’. Ma bucuram si de un mesaj gol, deoarece stiam ca s-a gandit la mine. Dupa un an a revenit din nou in tara..eram in culmea fericirii, asteptam sa il sarut, sa-i simt macar o data buzele, sa il ating, sa simt ca respiram acelasi aer poluat, vorba vine. Si asa a fost..Trec uneori prin locul in care am mancat prajituri si zambesc, acum e o banca ?...locul in care m-a luat prima data de mana, locul in care ne-am sarutat pentru prima data. Toate imi aduc aminte de el..Au fost 2 saptamani in care simteam ca viata mea a primit un sens...uneori plangeam de fericirie, alteori de suparare...simteam ca mai avem multe hopuri de trecut. Stau acum in locul unde am facut dragoste prima data, in locul in care am simtit ca ma daruiesc cu trup si suflet unui om.. si scriu dupa 5 ani povestea noastra. El e la fotbal, cu baietii...astept sa se intoarca acasa(acasa la el, la 2000 de km de mine). Zilele se apropiau de sfarsit...uneori era foarte dragostos, alteori ma ignora total. Simteam ca sunt prea putin pentru el, ca el e printul din poveste iar mie imi lipseau multe pana sa o ajung pe Cenusareasa. Aveam atata iubire de oferit, dar parca el punea o bariera. Nu o sa uit niciodata ziua in care a plecat din nou, am simtit ca ia o parte din mine. Pe langa faptul ca plangeam ca o nebuna, mai mergea si piesea de la Roxette, “ It’s must have been love’’. Iar el plecat, s-a intors, mi-a zambit si a iesit pe usa, iar eu am ramas plangand in urma lui. Vroiam doar sa fim impreuna, sa ne iubim...sa ma iubeasca doar jumate din cat il iubeam eu si ar fi fost de ajuns pentru 2 vieti.
     A mai trecut un an, greu de tot..uneori ma suna in miez de noapte sa imi spuna cat de mult insemn pentru el, alteori nu dadem de el cu saptamanile. Incercam mereu sa fiu acolo, langa el, sa simta ca are un sprijin, o persoana care se gandeste mereu la el. Munceam la sfarsit de saptamana ca sa fac un ban in plus pentru a-mi incarca cartela. Adunam fiecare banut de corn, de cafea si imi cumparam credit. Preferam sa ma lipsesc de un Cola si sa ii scriu lui un mesaj. Purtam poza lui dupa mine mereu, iar pe el il purtam in inima mea. Uneori nici nu imi raspundea, dar ma simteam fericita ca s-a gandit la mine pt 10 secunde cat i-a luat sa citeasca mesajul. Veneau sarbatorile iar eu imi doream un singur lucru, sa vina acasa. Apoi ziua mea de nastere, multe cadouri, flori, dar lipsea ceva...lipsea el din viata mea. Cand am simtit ca lucrurile incep sa prinda contur, totul s-a spulberat. Primeam mesaje de la el in care imi spunea mereu cat isi doreste sa fie langa mine, ca abia asteapta clipa in care vom fi impreuna. Eram in extaz. Imi dadea atata putere. Visam la clipa in care il voi revedea din nou..doar gandul acesta ma facea sa ma ridic dimineata din pat...apoi dupa cateva luni, m-am trezit intr-o zi de vara ca ma suna sa-mi spuna ca ar fi timpul sa ne vedem fiecare de viata noastra. Inca o data simteam ca il pierd. M-a durut atata de tare incat nici nu puteam sa plang, eu care de felul meu sunt o plangacioasa. Simteam doar ca s-a zdrobit ceva in mine. Era fix cu o zi inainte de ziua mea. A fost cea mai trista aniversare pentru mine.. Ii auzem cuvintele din nou si din nou:’’ s-a terminat, te rog sa nu ma mai cauti”. Nu intelegeam nimic, ce s-a intamplat dintr-o data. Intr-o luna am plecat la facultate, in alt oras si nu mai vroiam sa ma intorc acasa, la locul in care imi aducea aminte de el. Inca pastram poza lui in poseta mea si felicitarea care urma sa i-o trimit in ziua in care mi-a spus ca totul s-a terminat. Stiam ca urmeaza sa vina acasa si inca speram undeva acolo, in adancul meu, ca poate, daca ne vom reintalni se va aprinde o scanteie. Am revenit in oras, deoarece stiam ca s-ar putea sa il revad. Cutreieram orasul, toate strazile in speranta ca ne vom intalni intamplator. Invatasem ca speranta nu moare niciodata, si nu vroiam sa o las sa moara. Atunci am primit cea mai dureroasa veste care putea sa existe. Cunoscuse pe cineva si in 3-4 saptamani s-a casatorit. Tin minte ca mergeam pe strada si plangeam in hohote...nu ma puteam opri. Cum, omul care acum 2 luni imi spunea ca ma iubeste, s-a casatorit acum? Intreaga lume s-a adunat in jurul meu si s-a daramat peste mine.A doua zi am plecat din oras, si am evitat mereu sa ma mai intorc. Reveneam doar de sarbatori si cam atat. Au urmat cele mai groaznice 6 luni din viata mea...nu exista zi in care sa nu plang, nu exista seara in care sa ma pun in pat si sa nu ma doara sufletul. Iubirea pentru el era atat de mare incat pe de o parte ma simteam fericita, pentru ca ma gandeam ca el e ferict, dar pe de alta parte simteam ca pe zi ce trece pierd ceva din mine.
     ‘’Cand iubesti pe cineva cu adevarat da-i drumul, daca se va intoarce la tine va ramane vesnic al tau, daca nu, inseamna ca nu a fost al tau cu adevarat nicioadata’’.
     Mi-am tot spus ca ar fi timpul sa imi vad de viata mea, sa nu ma mai gandesc la el, deoarece el era fericit la 2000 de km de mine, iar eu inca plangeam de dorul lui.. Asa cum in prima zi in care l-am vazut m-am visat mireasa la bratul lui, asa simteam acum, ca nu imi mai doresc niciodata sa imbrac rochia alba, si nu imi mai doream sa am copii, nici acum , nici peste 10 ani si niciodata. Ziua eram atat de puternica, dar seara plangeam ca un copil dupa el. Dupa un an am cunoscut pe cineva...si am inceput o relatie. Relatie pentru ca nu gasesc alt cuvant sa o definesc, desi nu semana deloc cu ceea ce inseamna o relatie. A fost ok o perioada, se comporta frumos, apoi au urmat crizele de gelozie, fara nici un motiv, amenintari, batai. Nici nu-mi pasa..pentru ca oricum fericirea era departe de mine. Adormeam langa el, si ma gandeam la sufletul care bate atat de departe de mine. De multe ori sunam cu necunoscut si stateam cateva clipe sa-i aud vocea, apoi inchideam si plangeam. In toti acesti ani i-am trimis mereu de ziua lui un mesaj, in care spuneam simplu ‘’ La multi ani!’’, dar in spatele acestor cuvinte se gaseau atatea ganduri, atatea regrete. Asa au trecut anii si intr-o zi grabita am raspuns la telefon si am simtit cum imi curg lacrimile pe obraz cand am auzit vocea carea ma facea sa tresar. Nici nu stiam ce sa spun...eram pierduta. Il intrebam mereu daca e bine, nu vroiam sa stiu mai mult. Ma speria gandul ca are copii, copiii pe care eu ar fi trebuit sa-i daruiesc. Imi spune printre lacrimi ca nu e fericit si incep sa plang. Doamne, daca pe lumea asta trebuie doar ca unul dintre noi sa fie fericit, atunci sa fie el, chiar daca e ferict in bratele altcuiva. Fericirea lui e mai presus de orice. Regreta tot ce s-a intamplat si ar mai vrea o sansa..pacat ca sansele s-au terminat. Simt in acel moment ca vrea doar un refugiu, nu neaparat pe mine si nu imi mai doresc asta. Vroiam sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt eu, nu pentru faptul ca m-am nimerit acolo. Si oricum, eu eram intr-o relatie din care nu imi era usor sa scap, riscam sa ajung pe patul de spital in cel mai fericit caz in coma.. Mi-a luat 1 saptamana sa scriu un mesaj in care sa fiu eu cea care spune ‘’ te rog nu ma mai cauta’’. M-a durut sufletul in mine, dar am simtit ca nu vreau sa fiu cea care umple golul lasat de altcineva. Atunci am simtit ca am incetat sa lupt..De multe ori ma suna si nu raspundeam, vorbeam urat, urlam la el...vroiam sa il fac sa ma lase in pace, iar dupa ce inchideam telefonul incepeam sa plang.
     Asa au trecut lunile, ziua faceam prezenta in societate cu unul, iar noptile mi le petreceam plangand dupa iubirea mea. Anul 3 de facultate...sesiunea de vara, 14 examene, au mai ramas 3. Dimineata urma sa ma trezesc la 6 :30, examen de la 8. Ma pun in pat, iau telefonul si scriu un simplu « Dormi ? »..il salvez si mai aprind o tigara. Inchid ochii si dau send..Nu primesc nici un semn..adorm si ma trezeste telefonul. Mesaj de la el “ Nu, tu?”. Imi vine sa-i spun doar 2 cuvinte , te iubesc, dar nu am puterea. Ne petrecem noaptea vorbind prin mesaje, apoi ma suna..ii aud vocea si plang ca un copil, incerc sa plang macar fara zgomot, nu vreau sa ma auda. Ne spunem atatea, regretam ca am gresit amandoi si vrem sa lasam trecutul in urma. “Da, te iubesc si vreau sa traiesc toata viata langa tine’’. Asa incheiam discutia..Primul examen ramas pe toamna..dimineata dormeam visand la el. Viata mea a prins culoarea. Merg pe strada zambind si gandindu-ma la el. Nu ne-am vazut de 4 ani si totusi ne iubim...il iubesc si ma iubeste, m-a iubit mereu, dar a refuzat sa creada asta..
     Intorc lumea cu susul in jos...stol de fluturi in stomac. Pe zi ce trece suntem mai apropiati...120 de mesaje pe zi sunt cateodata prea putine. Lumea toata e impotriva. Mama nici nu vrea sa auda de el..il prefera pe fostul. Ii spun fostul pt ca din clipa in care a reintrat in viata mea omul pe care il iubesc ma simt doar a lui. Numaram zilele pana vom fi impreuna. Iubirea noastra e atat de puternica incat misca lumea din loc. Ne luptam cu morile de vant. Mai avem multe obstacole de trecut, dar suntem siguri de ce vrem, stim ce ne dorim fiecare, si pentru prima data privim in acelasi punct. Tresar de fiecare data cand suna telefonul...si nu e vis, e realitate, e el, omul langa care vreau sa imbatranesc, cel care ma va conduce intr-o zi la altar,cel care va fi tatal copiilor mei..Suntem mereu unul langa altul, chiar daca intre noi stau mii de km. Ne facem planuri. Probabil ca intr-un an, doi ne vom casatori. Trec zilele rand pe rand si murim de nerabdare sa fim impreuna. Am invatat ca viata inseamna uneori mai mult decat vila cu piscina, porche si mese la restaurant. Viata inseamna iubire.
     Iubirea adevarata o traiesti doar o data in viata, doar o persoana e sufletul tau pereche.. Inca nu am reusit sa scap de fostul, dar stiu ca o sa am puterea sa o fac...chiar daca o sa ma ameninte din nou ca imi da foc mie si familiei mele, chiar daca o sa ma rupa in bataie, dragostea va invinge. In fiecare zi am scandal cu mama, nu concepe cum eu, fata cu 2 facultati care vorbeste 4 limbi straine poate sa se indragosteasca de un om simplu, care nu are bani in conturi elvetiene, nici masina de 30.000 de euro, nici macar o casa a lui...nu intelege cum pot sa las un om care crede ea ca imi ofera tot ce imi doresc, care are miliarde si ar putea sa imi puna lumea la picioare, pentru un om atat de simplu. Dar pentru mine toate astea nu conteaza.Stiu ca voi fi mult mai fericita langa omul pe care il iubesc, chiar daca voi manca doar paine cu unt, decat langa un om care ma bate si care ma poarta in cele mai bune restaurante, care azi imi face un cadou pentru a astupa bataie de ieri. Daca ne ajuta Dumnezeu, la anul pe vremea asta voi fi langa el, voi lasa totul aici si voi pleca sa imi urmez iubirea. Vom incepe o viata nou, doar noi doi. O luam de la zero, lasam tot ce a fost in urma si luptam peste iubirea noastra. Peste 20 de zile vine in tara. Tremur toata cand ma gandesc ca ne vom revedea. Simt ca in momentul in care a intrat in viata mea m-am nascut din nou...totul are un sens acum. Am atatea sa ii spun , incat simt ca limba romana are prea putine cuvinte. De multe ori simt ca simplul te iubesc e prea putin comparativ cu ce simt pentru el..e ceva mai presus de toate.
     Cand iti doresti ceva din tot sufletul tau, cu toata inima ta, se realizeaza... Nu inceta niciodata sa lupti pentru iubirea adevarata, pentru ca vei regreta mereu. Chiar daca viata iti va oferi tot ce iti doresti, niciodata nu te vei simti implinita daca nu ai langa tine sufletul pereche....omul a carui fericire e mai presus de a ta, omul care doar cu un zambet te face sa uiti toate necazurile.
     Nu incerca sa cauti in alti oameni pe cel pe care il iubesti, deoarece intreaga lume adunata la un loc nu face cat el. Gandeste-te ca iubirea adevarata e cea care trece peste toate obstacolele. Cand iubesti din tot sufletul tau un om, esti dispus sa mergi pana la capatul lumii pentru el, esti dispus sa inveti si chineza daca e nevoie...asta doar cand iubesti cu adevarat.
     Sunt oameni care traiesc o viata intreaga fara sa isi gaseasca sufletul pereche, iar unii sunt atat de norocosi incat isi gasesc jumatatea dar nu o pretuiesc. Nu lasa micile certuri si indoieli sa rupa relatia ta. Daca simti ca el a luat-o pe drumul gresit, ramai langa el si lupta ca sa revina pe drumul cel bun. Incearca mereu sa fi tu insuti, dar sa il surprinzi mereu. Micile gesturi fac totul. Nu e nevoie sa ii faci cadouri scumpe ca sa vada ca il iubesti, se va bucura mai mult de lucrurile marunte pe care le faci din suflet, de un bilet lasat pe noptiere pe care sa scri “ iti multumesc ca existi’’, de un mesaj in care sa spui doar 4 cuvinte ‘’ mi-e dor de tine’’.
     Si nu uita...speranta moare ultima...asa cum si eu sper ca intr-o zi vom fi impreuna si vom ramane pentru totdeauna asa..

Anonim