Visul unei nopti de vara

Incep sa scriu aceste randuri pentru ca aseara am visat-o (dupa foarte mult timp). Desi a trecut mult timp de cand nu mai suntem impreuna.. si simt ca am trecut peste.. cateodata imi aduc aminte de povestea mea de dragoste. Azi am citit multe povesti asemanatoare. Unele triste, altele frumoase. Asa ca m-am hotarat sa scriu si eu povestea mea... si ma simt un pic ciudat pentru ca majoritatea "povestitorilor" sunt fete...

Totul a inceput acum 2 ani.. de Florii (ziua mea de nume), in Bucuresti. Era Duminica, eram liber.. acasa.. imi pierdeam timpul pe net. Dintr-o "prostie" am inceput sa vorbesc cu ea.. discutia durand pana seara.. cand mi-a spus ca trebuie sa plece pentru ca este asteptata la un gratar (fiind si ziua ei de nume). Totusi, dupa vreo 2-3 ore a revenit.. si ne-am continuat discutia pana noaptea tarziu. Am vorbit despre foarte multe subiecte, deschis, fara nicio retinere. Am stabilit sa vorbim din nou.. seara urmatoarea.

A doua seara.. am ajuns acasa putin mai tarziu fata de ora la care stabilisem sa vorbim din nou. Si nici netul nu mergea. Asa ca am reusit sa vorbim dupa vreo 3 ore de la ora stabilita. Ea era "vizibil" deranjata de acest lucru.. asa ca m-a intrebat "Tu obisnuiesti sa iesi noaptea?" (era deja ora 22), iar eu i-am raspuns ca de obicei nu ies.. dar ca voi face o exceptie.. am stabilit o intalnire.. chiar in acea noapte. Numai ca ea era din alta localitate. A venit in Bucuresti cu taxiul. A ajuns la ora 1 noaptea. Pur si simplu.. cand a coborat din taxi.. am stiut ca o sa ma indragostesc de ea. Era superba.. inocenta.. visatoare.. frumoasa. Am mers pe jos pana la mine. Ne tineam de mana, iar din cand in cand ne opream, ne luam in brate si ne sarutam. A ramas la mine peste noapte. Defapt, a ramas la mine vreo 2 saptamani. Timp suficient pentru a ne indragosti nebuneste unul de celalalt. Spun "nebuneste" pentru ca iubirea iti permite sa faci lucruri anormale.. dar frumoase. Ajunsesem sa traim unul pentru celalalt.

Povestea noastra a durat 6 luni. Au fost lucruri bune si mai putin bune.. dar frumoase. Peste toate am trecut impreuna! Dupa 6 luni a trebuit sa plece in Italia. Defapt ea venise in tara sa se ocupe de moartea tatalui ei. Numai ca unele probleme au durat mai mult.

Din acel moment.. au inceput zile intunecate pentru mine. Trebuia sa plec si eu in Italia. Numai ca din diverse motive nu am mai plecat niciodata. Tineam legatura cu ea zilnic.. pe net si la telefon. Inevitabil.. ruptura s-a produs.. desi, zic eu, am facut tot ce am putut ca relatia sa nu se raceasca. Insa.. "ochii care nu se vad se uita". Asa ca.. intr-o seara.. mi-a spus ca totul s-a terminat.. ca ea are pe altcineva.. un fost iubit de-al ei (un tip despre care imi spusese numai lucruri urate: ca o batea, ca se purta foarte urat cu ea etc.) Am simtit ca o iau razna.. lacrimile imi curgeau fara sa imi dau seama. Vroiam sa dispar.. pur si simplu sa se uite de existenta mea. Dupa 2 saptamani de suferinta (adormeam plangand, ma trezeam plangand).. am scris intr-un caiet tot ce traisem pana in acel moment... iar colegul meu de apartament a avut "grija" ca ea sa citeasca ceea ce scrisesem eu... iar rezultatul a fost un telefon din partea ei. Mi-a spus ca totul fusese o minciuna.. ca se intalnise cu tipul respectiv.. si ca o batuse din nou.. tocmai pentru ca il refuzase din nou. Era la spital. Eu simteam ca o iau razna. Am vrut sa plec chiar atunci in Italia.. desi situatia financiara nu imi permitea. M-a convins insa ca nu e cazul. Insa.. din nou.. \"relatia\" noastra incepuse sa se raceasca.

Cand credeam ca totul se sfarsise.. primesc un telefon (in perioada sarbatorilor de iarna). Era ea. Era in tara.. si vroia sa ne intalnim. Am acceptat. Am inceput din nou sa ne vedem.. insa ceva nu mai mergea.. nu mai eram acele suflete, care, candva.. traiau unul pentru celalalt. Asa ca dupa cateva saptamani ne-am despartit din nou.

Acum, nu mai stiu nimic despre ea. Am mai avut cateva relatii.. dar diferenta este enorma. Nu mai pot sa ma deschid cum reuseam sa o fac cand eram cu ea. Nu mai pot sa iubesc asa cum am iubit-o pe ea! Nici macar nu mai pot sa scriu acele cuvinte care misca starea unei persoane.

Tot ce mi-a ramas.. sunt doar amintirile.

Anonim