ma jur ca n-am s-o mai iubesc... de maine (continuare)

Cum ma simt acum? Sincer nu stiu, nu simt nici iubirea pentru ea in momentul asta, nici altceva, ma simt gol, i-am zis adevarul, insa simt ca ma doare, da, intradevar, ma doare foarte rau ca o iubesc si nu o pot avea, insa accept, pentru ca asta este viata, unii sunt fericiti, altii tristi, insa sunt bucuros pentru ea ca este fericita, ma multumeste gandul acesta, iar acum am invatat din nou sa accept. Ma simt ciudat ca acum stie adevarul, dar nu mai puteam sa ii ascund acest lucru, in inima mea era mult prea puternic sentimentul, si este mai bine ca ea sa stie ca acolo undeva in lumea asta mare este un om care o iubeste si ar face orice pentru ea. Raspunsul ei, “uita-ma, spre binele tau” m-a lovit direct in inima, a fost o vorba care m-a atins direct in rana mea deschisa, a adancit-o mai rau, a adus si mai multa umbra in viata mea, insa trebuie sa accept, si de aceea in momentul acesta iubirea o tin intr-o cusca, insa nu cred ca va mai iesi niciodata, decat cand am sa iubesc alta fata. Ma oftic in acest moment pentru ca o iubesc, deoarece sunt un om foarte ok si prea potrivit pentru ea, sunt omul care o sa o iubeasca mai mult ca oricine pe lumea asta intotdeauna, insa ea nu vrea sa inteleaga si sa se gandeasca, sa incerce sa o luam de la inceput, un nou start, nu ii trece prin minte asta, ca acum chiar ar iesi ceva perfect, ne cunoastem foarte bine unul pe altul, ne-am iubit mult, avem in spate un trecut fericit, pentru ca am trecut peste ce mi-a facut, peste absolut tot, amintirile sunt baza noastra, iubirea aceea nu va disparea niciodata la nici unul in totalitate, mereu va fi ceva acolo, oare de ce nu se gandeste la sansa pe care o are? Insa, poate ea chiar nu mai simte nimic, poate il iubeste pe baiatul cu care este acum, sau vrea sa incerce ceva serios cu el, sper sa reuseasca, sa fie fericita, pentru ca eu sunt multumit cu atat, sa fie ea fericita, si sa pot macar sa o vad si eu din cand in cand, sa mai schimb o vorba pe messenger cu ea, sa ii mai aud glasul. In momentul acesta eu m-am intristat foarte rau, pentru ca o iubesc sincer, iar pentru ea lucrul acesta nu conteaza deloc, dar ce as putea face, nimic, decat sa accept. Chiar daca am acceptat, gandul imi sta tot la ea si inima mea o vrea pe a ei langa, tot pentru ea bate inima, insa acum ea stie ca o iubesc, iar eu am sa incerc in continuare sa ii arat treptat cine sunt, macar sa stie asa cum sunt eu acum de fapt, chiar daca nu va conta, pentru ca in momentul acesta eu chiar sunt constient in totalitate ca ea nu mai vrea nimic cu mine, si accept acest lucru. Nu am ce face, accept. Imi plange sufletul cand ma gandesc la ea acum, tot nu pot sa inteleg de ce am un suflet atat de curat, de ce iubirea asta a intrat atat de bine in el si nu vrea sa mai iasa, de ce am o inima atat de pura si sincera, o inima care a iubit o singura data in viata, si o face si in ziua de azi. Peste o luna urma sa facem trei ani, "ziua noastra" o sa fie o zi atat de grea pentru mine, nu stiu daca pentru ea va fi o zi grea si chinuitoare, sau daca va conta in vreun fel acea zi, insa stiu ca pentru mine va fi foarte apasatoare ziua aceea, faceam trei ani impreuna, insa acum facem jumatate de an de cand nu mai suntem impreuna. Ce ciudat este, acum nu mai numar lunile de cand suntem impreuna, ci de cand nu mai suntem impreuna, jumatate de an fara ea, cand ma gandesc cum ne iubeam noi doi, nici nu imi vine sa cred ca a trecut jumatate de an de cand nu mai sunt cu ea, cand a trecut, ca parca ieri eram amandoi la ea in pat si ne juram ca o sa ne iubim toata viata si o sa fim impreuna mereu, parca ieri plangeam si radeam impreuna, parca ieri … Nu stiu cum sufletelul meu mai poate sa indure atat, oare unde intra atata iubire in el si in acelasi timp atat de multa suferinta, de ce trebuie sa sufar asa de mult, de ce nu pot sa fiu si eu tare pe mine si sa nu ma pese, pentru ca iubesc sincer, si am un suflet cum nu au multi in lumea asta, iar pentru ea nu conteaza lucrul asta. Ma macina gandul ca ea chiar m-a uitat de tot, si ma loveste rau de tot, dar ea chiar nu se gandeste la ce a fost, nu isi aduce aminte si nu simte nimic, eu cand ma gandesc la momentele noastre impreuna imi vine sa plang, si ma doare rau de tot, am un gol in mine imens cand stiu ca ea nu mai este pentru mine. Imi vin in acest moment zeci de amintiri si imagini in minte, o vad la secunda in alta ipostaza si in alt moment, acum la mare, acum la tara, in pat, in oras, in masina, la cumparaturi si tot asa, imi vin in minte toate amintirile noastre, tot ce mai am de la ea. In sufletul meu port acum tot ce mi-a lasat ea, amintirile si iubirea aceasta sincera, ma doare, insa nu am ce face si trebuie sa accept, am sa traiesc cu iubirea aceasta in mine, pentru ca nu am ce face, insa de acum situatia este diferita, nu stiu daca ma va ajuta, sau mai rau va face, insa ea stie adevarul, stie ca o iubesc. Nu doresc nimanui sa simta ceea ce simt eu acum, nimeni din lumea asta sa nu treaca prin ceea ce trec acum, pentru ca este lucrul cel mai dureros pe lumea aceasta, sa iubesti si sa nu fi iubit si tu, sa iubesti si sa stii ca persoana aceea nu o sa fie cu tine, sa iubesti si sa nu ii poti spune “te iubesc, puiutzu meu mic”. Imi este foarte dor de alintarile ei, de momentele noastre, de modul nostru de viata, pentru ca a fost prea frumos, a fost ceva special, ce nu imi pot scoate din inima, atata fericire si suferinta la un loc, oare cum mai rezist? Am acceptat, insa lucrul asta nu imi ajuta inima sa uite, mintea este mai puternica decat inima, cu mult, insa cat va rezista si ea, pentru ca iubirea este mult prea mare, si este iubirea aceea sincera, iubirea aceea care o aveam mereu pentru ea, a revenit in totalitate si nu mai pot scapa de ea, tot ce pot face este sa ma bucur ca ea este fericita. Stau si visez la clipa in care o s-o pot strange iar in brate, sa pot tipa iar in gura mare in mijlocul strazii ca o iubesc, la clipa in care am sa ii simt iar pielea fina lipita de a mea, sa ii simt iar mirosul acela unic al ei, sa ii ating buzele, sa ii sarut gurita, sa ma joc iar in parul ei, sa o strang la pieptul meu, sa dorm cu ea, sa o fac iar sa rada, sa plangem din nou impreuna, sa o strang de mana, sa ii simt bataile inimii cand ii pun capul pe piept, sa am grija de somnul ei, sa o ajut sa se spele la par, sa o mangai pana adoarme, sa am grija de ea cand este bolnava, sa ii spun ca este frumoasa si unica, sa ne jucam nasuc in nasuc, sa o sarut acolo unde stiu eu ca ii place, sa radem impreuna cand face vreo boacana, sa aud din nou “beibiiii te iubesc”, sa ii raspund din nou “si eu te iubesc bubu”, sa stam intinsi pe pat fara sa facem nimic, sa ne uitam unul la altul, sa visam impreuna, sa ne juram din nou iubire vesnica, sa ne uitam impreuna la filme, sa ne plimbam, sa fim doar noi doi, sa o tin in brate ore in sir, sa am grija de ea, sa mancam impreuna, sa gatim impreuna “musuroi de caritita” si omleta cu branza, sa ne uitam in oglinda si sa spunem ca ne sta bine impreuna, sa stam amandoi pe acelasi scaun, sa impartim aceeasi perna, sa trimitem inimioare pe messenger, sa ne trimitem felicitari virtuale, sa ascultam impreuna melodiile noastre, sa mergem la cumparaturi, sa o alint, sa o ating, sa o sarut, in trei cuvinte, sa o iubesc. Poate visez degeaba, iar momentul acesta nu va veni niciodata, insa in mine va ramane mereu speranta aceasta, insa acum este clar, accept ceea ce este, chiar daca o iubesc atat de mult, pentru ea acum nu mai conteaza, insa ca si mine, si ea pastreaza in suflet tot ce a fost intre noi, si poate odata ma va cauta sa imi spuna ca ii este dor de oamenii care eram noi atunci, acei doi copii care au crescut impreuna si care s-au iubit sincer, cum multi nu o fac in toata viata, pentru ca amintirile unice ne vor lega toata viata, pentru ca ce a fost intre noi a fost sincer, de neinlocuit si neuitat. Acum raman cu aceasta iubire sincera in suflet, cu gandul ca ea stie ca eu o iubesc, si cu bucuria ca ea este fericita cu viata pe care o are acum, iar acceptarea situatiei este singura mea solutie, si binenteles pastrarea acelei mici sperante.

“Ma jur ca nu am sa il mai iubesc … de maine ! Dar cand ii vad zambetul copilaresc si privirile pagane… ma jur, ca nu am sa il mai iubesc … de maine !” - te iubesc !

Anonim