Everything comes crashing down...

Nu pot sa ma opresc din plans. Abia au trecut 5 luni de knd l-am cunoscut pe cel ce avea sa-mi distruga si ultima farama de speranta k voi fi vreodata fericita.
Cand l-am cunoscut a fost k si cum ar fi coborat o raza de soare in viatza mea... facea totul sa para atat de usor prin vorbele lui... cateva zile au fost suficiente k sa-mi fixeze in cap ideea k dak ne vom iubi nimeni si nimik nu va sta in calea fericirii noastre. Nu pot sa uit cum imi spunea k sunt tot ce si-a dorit... imi zicea k el nu ma va face niciodata sa sufar.. k imi va arata k am si eu dreptul la fericire si ca va face tot ce ii va sta in putere k sa ma faca sa plutesc in extaz.... Imi amintesc fiecare cuvant si fiecare promisiune si parca-l aud rostind acele juraminte iar si iar... imi vine in minte privirea din ochii lui knd imi spunea k nu o sa regret dak ii dau o sansa sa ma iubeasca.. o sansa sa stearga cu buretele tot ce-a fost rau si urat in viatza mea.... Prea devreme am acceptat sa ma las iar cuprinsa de.... iubire...
Dar cum puteam sa ma impotrivesc knd cu fiecare vorba a lui ma facea sa cred tot mai mult k el era alesul... si eu eram aleasa lui... trebuia doar sa vreau sa fiu a lui... si avea sa fie bine... Timpul a trecut... atatea zile am fost departe de el.. si totusi iubirea mea pt scumpul meu crestea din ce in ce... nu era secunda in care sa nu ma gandesc la el... imi aminteam un gest, o privire sau un cuvant si zambeam.. eram fericita in ciuda faptului k ma stingeam incet incet de dor. Nu concepeam prezentul si viitorul fara el... nu era plan in care sa nu-l includ sau vis in care sa nu fie langa mine..
Am trecut prin momente bune si mai putin bune.. au fost si certuri.. multe.. majoritatea provocate de mine....... si stiam... stiam k il indepartez ushor ushor.. stiam k dupa fiecare cearta, in timp ce eu realizez kt de mult il iubesc si kt de proasta sunt k nu il pretzuiesc atat cat ar merita... de fiecare data cand constientizam k aproape l-am pierdut si imi promiteam mie si lui k va fi altfel de akm inainte.. ca voi incerca sa fiu mai maleabila si sa fac ce pot sa evit certurile... el... isi dadea seama k nu il merit.. si ma iubea mai putin ca inainte de cearta... dar oare.. au fost atat de multe certuri incat sa ajunga sa nu ma mai iubeasca deloc?
Acum 11 zile eram impreuna... cat de fericiti eram... cat de greu mi-a fost sa trec de security check la aeroport si sa-l vad pe el k pleaca in directia opusa.. sitam k o sa-mi fie greu.. mereu mi-e fost... dar in acelasi timp stiam k nu avea sa treaca mult pana knd ar fi trebuit sa ma intorc.. Era vorba de 2-3 saptamani pana ma intorceam din nou in bratzele lui.. ce insemna un timp atat de scurt in comparatie cu lunile minunate pe care credeam k o sa le petrecem apoi..?
Si totusi.. au fost cele mai grele 11 zile din viatza mea... imi e mai dor de el k niciodata.. nu vreau sa dorm pt ca stiu k o sa ma trezesc iar fara el.. si totusi pana la urma invinge oboseala.. si din nou sunt cu el... dar doar in vis.. in ultimul timp cred k-mi lucreaza subconstientul.. si in ciuda faptului k visez, in vis sunt trista.. pt k stiu k e langa mine dar nu e real.. stiu k va rasari soarele si va disparea.. si stiu k iar voi incepe ziua la fel cum am incheiat-o pe cea precedenta... incercand sa tin ochii deschisi si sa nu las lacrimile sa cada... Sunt in stadiul in care orice imi aminteste de el si ma intreb cum pot oamenii sa traiasca din amintiri...si... eu de ce nu pot?
Il simteam din ce in ce mai rece... mai distant.. ii ziceam intr-una cat de mult inseamna el pt mine.. il sufocam cu declaratii de iubire... plangeam de dorul lui si ardeam de nerabdare sa fim iar impreuna.. si.. credeam k si el simte ce simt si eu... pana in ziua in care mi-a zis sa ma obisnuiesc sa traiesc fara el. Citeam printre lacrimi... citeam si reciteam sa ma asigur k nu am inteles bine... dar oricat mi-as fi plimbat ochii inlacrimati pe randurile crude din fereastra de mess deschisa oricum as fi privit cuvintele.... concluzia era aceeasi... s-a terminat.
Am inceput sa vars lacrimi din ce in ce mai mari.. simteam k ma sufoc... se rupea ceva in mine si incercam sa-l conving k nu putem sa ne despartim... k nu ne va fi niciodata bine unuia fara celalalt.. dar nu ma asculta.. continua sa-mi zica k nu se mai poate... ATAT... nu se mai poate.. nu imi dadea un motiv... nu imi explica de ce... continua sa-mi zica k ma iubeste si k sunt totul pt el.. si totusi de ce nu ma mai vroia in viata lui??? Oricat am incercat nu l-am putut convinge.. nici sa renunte la despartire.. nici sa-mi dea o explicatie. I-am promis intr-un final k ii vor respecta decizia... k nu il voi mai cauta.. dar voi astepta sa se intoarca.
Nu stiu cum a putut sa zica k il voi uita si-mi voi vedea de viatza mea... nu sunt o adolescenta orbita de iubire... nu sunt o copila ce crede k lumea se incheie la prima despartire... am iubit in trecut dar nu cu acelasi devotament... am fost mereu constienta k nimik nu e de durata si chiar dak mi-a fost greu mi-am revenit si m-am intarit sa nu mai sufar kt am suferit. Acum insa e altfel... stiu ce vreau de la viatza.. stiam.. (e cazul sa incep sa vb la trecut... ) stiam k il vreau pe el.. stiam k ma completeaza din toate punctele de vedere, stiam k nu mai sunt doar eu si am incetat sa fiu egoista si rasfatata.. am invatat sa renuntz la mine pt el... am pus fericirea lui inainte de orice, as fi facut posibilul si imposibilul sa-i fie lui bine si el o stia. Vroiam sa fie tatal copiilor mei.. il vedeam tinand in bratze un bebe cu okishorii lui verzi.. acum toate planurile s-au naruit..
Am ramas singura si nu stiu de ce.. nu o sa pot intelege niciodata ce l-a determinat sa ma alunge din viatza lui asa.. mi-a zis sa incerc sa il urasc si asa imi va fi mai ushor sa-l uit... dar cum as putea sa urasc ceea ce iubesc mai mult pe lume? As vrea sa fiu in prima cursa Londra-Madrid.. sa merg la el si sa ma umilesc dak e nevoie.. sa-i cersesc mila.. sa nu ma lase pt k nu mai stiu sa traiesc fara el... dar stiu k nu as suporta sa-l am in fatza si sa ma respinga... stiu k asta ar fi prea mult pt inima mea déja spulberata in mii si mii de bucatzele. Stau cu telefonul in mana si vreau sa-l sun.. poate il vor induiosa suspinele din vocea mea... imi verific mail-ul din 5 in 5 minute gandindu-ma k poate si-a dat seama k a facut o greseala.. poate isi vac ere iertare si-mi va zice k nici el nu poate sa traiasca fara mine.. k a fost slab dar nu vrea sa ma piarda...
Ma simt goala pe dinauntru.. si nu am aer.. i-am zis de atatea ori k el e aerul meu si akm imi dau seama k era.. altfel nu-mi explic de ce nu pot sa respir.. de ce simt k ma doare tot corpul... incerc sa ma ridic din pat si n-am putere.. abia intind mana sa mai apuc un servetel sa-mi sterg fatza... e atat de mare durerea.. si fizica si psihica incat imi doresc sa pun capul pe perna si sa nu-l mai ridic... sa nu mai deschid ochii dimineatza. Atat imi doresc... am citit atatea romane de iubire in care vorbeau de suferinta atat de mare kre te face sa te stingi relative repede neavand puterea de a te reface dupa o despartire.. dar credeam k eu nu voi iubi niciodata cu atata iubire... akm stiu k iubesc atat sau poate mai mult... personajele din carti erau fictive.. sentimentele lor erau de fapt impuse lor de autor.. el le controla.. el decidea dak vor suferi sau nu.. dak vor uita sau nu. Eu sunt reala.. doar Dumnezeu ar avea puterea sa-mi opreasca suferinta.. dar oare se va indura? Ii spuneam akm cateva zile iubitului meu k doar el poate face durerea sa nu mai doara.. nici nu-mi trecea prin minte k el avea sa-mi provoce cea mai mare durere. Macar de as avea certitudinea k se va intoarce intr-o zi.. curand.. sau peste ani si ani.. macar as avea un motiv sa ma tzina in viatza.. as traii asteptand sa ii vad iar chipul.. sa ma pierd in verdele clar al okilor lui... sa ii gust buzele mari si dulci si sa-i simt bratzele in jurul meu... strangandu-ma cum a facut-o ultima oara.. k si cum n-ar fi vrut sa-mi mai dea drumul nicicand.... l-as ierta fara sa stau pe ganduri.. i-as sari in bratze si i-as spune kt de dor mi-a fost de el.. kt de mult mi-a lipsit si cat m-au durut toate clipele in care n-a fost langa mine. Nu i-as face nici un repros.. nu i-as cere nici o explicatie.. doar i-as multumii k s-a intors...............

Dar... stiu adanc in inima mea k iar visez.. stiu k de azi imi va zambi doar din poze.. stiu k-l voi strange in bratze doar knd dorm... stiu k nu mai e al meu si nici nu va mai fi... dar poate asa e mai fericit... si pana la urma atat conteaza... sa fie el fericit.. chiar si cu pretul fericirii mele... Il iubesc.. si-l voi iubi mereu...

By M