Lacrimi de fericire

      A trecut aproape 1 an de zile.. Un an de cand sunt fericita, un an de cand iubesc mai mult decat poate iubi un om..
       Azi, cand privesc in urma, imi dau seama.. ca astea sunt singurele clipe cand sunt cu adevarat fericita, clipele cand sunt cu EL.. Alaturi de el am invatat sa iubesc cu adevarat, sa fiu mai buna cu cei din jur, sa imi pese de cei dragi.. Am invata ce e iubirea si sa fiu un om bun..
       Am trecut si prin clipe grele, am suportat rautatiile celor din jur.. Erau nopti cand adormeam plangand, pt ca nu intelegeam de ce vroiau sa ne desparta.. Imi era frica sa nu-l pierd pt ca nu puteam pierde tot ce aveam mai de pret.. Insa iubirea noastra a fost mai puternica decat credeam si nu am lasat pe nimeni sa intervina intre noi..
       Fiecare zi era inca una fericita.. Eram impreuna, stateam de vorba, ne tineam in brate si ne priveam in ochii.. Nu imi lipsea nimic.. Insa, am mai trecut printr-un moment greu, care s-a dovedit a fi o alarma falsa.. Imi aduc aminte si acum, cum mi-a spus printre lacrimi, "E si copilul meu.. Lasa-ma sa fiu langa tine, pui.." .. atunci am simtit ca pot lupta cu oricine si orice pt el. Nu eram gravida, era doar o alarma falsa..
       Imi aduc aminte prima noapte cand am dormit impreuna.. Visam de atatea luni la clipele acelea.. Sa fiu a lui, o noapte intreaga, apoi sa dorm cu el.. L-am privit putin inainte sa adorm.. Era un inger.. Am adormit pe pieptul lui, simtinindu-i bataile inimii.. Dimineata, m-a trezit sarutul lui.. Ce imi pot dori mai mult de la viata? Ca acest vis sa nu se termine niciodata..
       Totul e asa frumos.. Adorm in fiecare seara cu gandul la el si privind verigheta ce ni le-am daruit unul altuia.. Dimineata primul meu gand, este EL.. si cat timp mai e pana la urmatoarea intalnire..        Il ador si ma adora, insa, in mintea mea de copil, a trebuit sa treaca aproape 1 an si o cearta groaznica, ca sa-mi dau seama ce simte cu adevarat pt mine..
       Ne-am certat din vina mea. Fara vreun motiv anume.. I-am spus ca plec, ca nu vreau sa-l mai vad.. El ma privea asa dulce cu privirea de inger.. I-am spus ca nu am motive sa mai stau, sa nu ma atinga.. Am fost REA cu el..
       Stateam langa el in pat.. A incercat sa ma sarute.. I-am spus sa nu ma mai atinga.. S-a intors si si-a ascuns fata in perne.. L-am auzit plangand.. Atunci, a fost prima data cand mi-am dorit cu adevarat sa mor.. Il priveam cum plange si simteam ca mi se rupe sufletul in mii de bucatele.. Ce aveam mai drag pe lume, suferea din cauza prostiilor mele.. Ma simteam groaznic, simteam frica ca poate il pierd.. Vroiam sa MOR.. M-a luat in brate si am plans amandoi.. Dupa cateva minute, mi-a zambit.. Zambetul acela pe care-l adoram.. Doamne, nu-mi venea sa cred cat ma poate iubi.. Din ziua aceea, am jurat sa nu mai fiu rea cu el.. Din prea multa iubire, ajunsesem sa-l ranesc cu copilariile mele..
       Am plans toata noaptea.. Il iubeam si nu vroiam sa il pierd.. Insa ma iertat..
Acum, cand privesc in urma, pot spune ca lacrimile ce imi curg pe obraz, sunt de fericire.. Iubesc mai mult decat e omeneste posibil si daca ar fii nevoie, mi-as da viata pt puiul meu..

       TE IUBESC, DANIEL STOICA!! Esti tot ce am mai scump pe lume..

       Printesa ta, Diana.