Un inger...

Povestea mea incepe apoximativ acum un an an de zile.Eram plecat undeva la o scoala pentru a ne promova liceul si pentru a incerca sa atragem copiii catre liceul nostrum.Printre elevii care incercau sa faca asta eram si eu.Sincer sa fiu,atunci eram intr-o pasa destul de proasta,nu prea ma intelegeam bine cu iubita mea si lucrurile mergeau destul de rau,eram un tip instabil din punct de vedere al unei relatii de durata.In cadrul grupului eu eram cel care se ocupa de prezentarea proectului atat oral cat si la partea video,deoarece eram destul de priceput pe partea operatorului de PC.Am ajuns acolo,la asa numita scoala si am inceput sa ne facem treaba.La inceput nu observasem ca langa mine erau cateva fete dragute,chiar nu le dadusem importanta,eram rupt de lume.Imi amintesc doar,ca la un moment dat le-am rugat frumos sa ma ajute cu un manual pentru a pozitiona ceva[...].Am terminat cu asa zisa prezentare si am plecat.La iesire din scoala,o fata din cele care m-au ajutat pe mine cu acea carte,a iesit ,mai retrasa,in urma noastra,(nu pot sa-mi dau seama care era motivul,poate se ducea la magazine,sau poate o simpla ironie)dar cert e,ca doi dintre baietii cu care venisem eu prinsesera tupeu si au mers inspre ea cerandu-I Id-ul de mess al ei si mai al unei fete pe care o placusera ei.
Aici incepe povestea mea,ea este persoana a carei imagine nu pot sa o pierd nicicand,totul se invarte in jurul ei.Spre seara,unul dintre cei doi “don-juani”imi spune ca una dintre fete a intrebat de mine,eu am ras ironic,spunand ca nu am chef de asemenea glume(pentru ca nu sunt atat de frumos incat sa las o asemenea impresie la o simpla vedere),dar el a insistat,la care eu am procedat subiectiv,cerandu-i Id-ul.Zis si facut,l-am luat si am vorbit cu dansa.Parea o persoana plina de feminitate,plina de delicatete,avea multe calitati,exact ce cautam.Intre timp eu imi mai facusem o prietena,adica aveam doua(ca nu dupa mult timp relatia in urma careia eram eu descumpanit incepuse sa-si revina).Totul era bine,pentru mine,lucrurile pareau a merge exact dupa cum “cantam eu”.Am vorbit ceva timp cu ea doar pe mess,pana intr-un final cand ea s-a decis sa ma cunoasca si a acceptat sa vina sa ne vedem.
Din momentul ala si pana acuma,viata mea s-a shimbat total,nu mai stiam ce se intampla cu mine,totul se invartea in jurul ei,primul sarut a fost un suras,prima raza de Soare nu m-a incalzit,ci mi-a dat speranta,eram un zeu iar ea-mi era zeita...(am renuntat pana si la cele doua relatii,si pot spune cu sinceritate ca eram iubit mai mult decat orice,eram lumina pentru ele...si imi pare rau ca le-am ranit,a fost un pacat pentru care platesc si acuma,dar a fost din dragoste)Relatia noastra a durat aproximativ o luna,in care habar nu am ce s-a intamplat,nu simteam nimic,totul era o subordine a identitatii ei,eram vrajit,nici nu pot sa-mi imaginez cum a reusit sa ma faca sa o iubesc mai mult decat am iubit vreodata pe altcineva,era un tot atotputernic,era zi,era noapte,era ingerul meu...(Intotdeauna o intrebam:”-E pacat sa iubesti?”,iar ea imi raspundea cu un suras angelic,”-Nu,cu siguranta!”,am crezut asta si asa am si facut,am IUBIT-O)Ea m-a invatat sa iubesc,ea m-a invatat ce inseamna cu adevarat sa simti mai mult decat sa gandesti(dat fiind faptul ca eu sunt un tip atotautoritar asupra ratiunii,la mine totul depindea de ratiune),nu stiu ce mi-a facut,dar nu mi-am mai putut-o scoate din minte,e ca o umbra pentru mine acuma,e doar o alinare la care nu pot decat sa mai sper.Mi-as fid at totul pentru ea,dar nu a stiut(sau nu a vrut) sa revendice aceasta oportunitate...
Ruptura s-a produs fara sa-mi dau seama.Eram plecat la munte,voiam sa ma recreiez putin dupa scoala…eram intr-o vacant.Totul era bine si plin de dragoste(cel putin din partea mea),ne despartisem iubiti si iubind.Seara ma intalnisem cu ea,iar a 2-a zi trebuia sa plec…asta am si facut.Plecat fiind,lucrurile au luat o intorsatura tragic pentru mine,o intorsatura care a rupt tot ce a fost mai bun in mine,m-a distrus…Nu-mi mai raspundea la mesaje si nici la telefon.Nu am mai stiut nimic de ea pana acum cateva saptamani...a fost o “era”in care eu eram vanatul,vanatul tuturor,al moravurilor,al viciilor,al pustiirii...eram un nimeni,si sunt.A aparut ca o ploaie de primavera,si a disparut ca o furtuna...dar soarele nu a mai aprut pentru mine,traiesc in umbra,dainuiesc in umbra si-ntuneric.Mama imi e noaptea iar frate intunericul...
Acum,nu stiu ce sa mai spun,totul a deposit limita mea de intelegere,iar frica de a descoperi adevarul ma doboara,nu pot sa-I mai cer nimic,ea e un inger,iar eu o umbra a-ntunericului...nici nu pot sa-I vorbesc,decat foarte putin.Nu stiu daca D-zeu a vrut sa se intample asta,dar cert e ca eu platesc pentru pacatele mele,si sunt constient de asta…o plata mult prea desavarsita.Nu am mai ramas decat cu ceea ce sunt,identitatea-mi proprie si cartile mele cu care imi mangai sufletul ranit.Nu pot decat sa va urez sa fiti fericiti sis a iubiti doar cand sunteti iubit,eu unul nu stiu daca am fost iubit pe cat am iubit,asa imi spunea si imi arata,dar nu pot sa-mi dau seama daca era sau nu adevarat.

Anonim