La plaja din Navodari...Bucura-te acum...suferinta este atat de aproape

Aveam obiceiul urât si între 12-13 în pauza de masa fugeam cu Radu,soferul meu de pe autobasculanta la plaja de lânga tabara Navodari si ecluza-era întinsa,nisipul curat,nu era aglomerata si deseori vedeam pescari înarmati cu mulinete si prajini care de care mai sofisticate dând dupa chefali de pe mal
Într-o vara care credeam ca nu se va termina nicicând,atât era de însorita încât am fugit pe plaja visurilor sa ne scaldam în mare.
Radu era un bucovinean frumos, mult mai tânar decât mine care credeam ca sunt tânar… aveam,slipurile cu noi fiindca erau de obicei amatoare de soare,liniste si baie asa ca eram pregatiti pentru orice fel de întâlniri.
Autobasculanta am ascuns-o lânga dig, printre balariile care crescusera cât ea de înalte nu cumva sa o zareasca cei de la sectie desi niciodata nu a avut curaj sa-mi zica cineva ,,de ce chiulesc,, -am îmbracat slipul si am pasit pe plaja însorita dar pustie spre mirarea mea-de obicei venea lumea dar acum nu era nimeni
Am vrut sa ne îndreptam spre apa dar am înlemnit de ce zaream-multi copii cu cele mai inimaginabile defecte se târau efectiv de la mare spre tabara lor aflata la marginea plajii
Faceau parte din lumea celor cu dizabilitati din nastere,abandonati de familii care nu mai aveau ce face cu ei… aveau malformatii groaznice, diformitati ce nu credeam sau închipuiam ca pot exista în lume,era inimaginabil
Ca o caracteristica generala li se vedeau oasele,erau foarte slabi, unii nu aveau picioare nu aveau mâini sau membrele erau deformate,chipuri groaznice, copilasi hidrocefali …dar aveau ochi în care se oglindea toata lumea noastra spre deosebire de a lor si am întors privirea.
Nu puteam,nu aveam curajul sa îi privesc,eram naucit sub imperiul socului acestei întâlniri
În aceste momente am uitat de sotia pe care o iubeam,de fetita mea încântatoare,de casa,de tot parca un val s-a pus peste mintea mea-
Spre noi se îndreptau doua fete minunate în costume de baie din doua piese,cu corpul superb care au intrat în vorba cu noi.
Ne-au întrebat de unde suntem, ne-au spus de unde sunt ele,o zona de munte, erau foarte volubile si tinere sau asezat pe nisipul cald si ne-au poftit lânga ele sa ne bucaram de frumustea marii care le placea enorm-aveau amândoua ochii albastrii si le priveam admirativ, noi doi aveam tot ochi albastrii si nu ne saturam de albastru ca si de infinita Marea Neagra care în acele zile, era nesfârsit de albastra si calda.
Erau cadre medicale din tabara si pe la ora doua cu îngrijitoarele,supraveghetoarele urma sa serveasca mâncarea-mie îmi era deja rau când ma gândeam la copiii acestia din care putini dintre ei aveau 20 de ani dar nu le dadeai 5 ani,acestia erau considerati batrâni deoarece nu traiau mai mult… de obicei.
Însa amândoua acum,erau îngrijorate de starea mea au vrut sa îmi ia tensiunea, pulsul, temperatura, bataia inimii dar le-am spus sa fie linistite ca îmi revin încet,încet dar nu sau lasat pâna n-au pus un aparat pe mine si m-au controlat.
Ele si-au dat seama imediat ce se întâmpla cu mine însa doreau sa îmi revin mai repede, sa glumim,sa ne privim în ochii albastri-bleu, sa uite de suferintele chinuri ce le aveau vesnic în fata.
Si acum,cred ca ar fi fost multumite cu oricine din lumea noastra dar eram doar noi pe acolo asa ca..
Mi-am revenit, asezat cu spatele la copiii care se târau pe nisip dar erau fericiti ca au vazut si auzit valurile marii, în timp ce am vrut sa uit si am uitat ca la doi pasi exista calvarul de neimaginat ale copiilor-oameni
Nu-mi dau nici azi seama de ce una dintre fete îmi placea mult,poate mi s-a parut mai miloasa, poate mai atenta cu mine dar erau amândoua blânde si în orice caz ma atrageau cu ochii lor care pareau sa nu se mai dezlipesca de ai mei asa încât le-am încântat cu glumele ce mi-au trecut prin cap si simteam cum ma pierd în privirea lor.
Îmi spuneam singur ca nu poate fi adevarat.. atât de usor si repede sa ne apropiem, eram uimiti dar mai ales fermecati de existenta celorlalti….noi am uitat de fieratanii si ele de bolnavi,parca timpul o luase razna si se blocase …probabil de vina era marea,plaja pustie dar mai ales vara.
-Ne-am încalzit suficent hai sa mergem în apa sa ne racorim-le-am spus si imediat cu mult entuziasm, a fost acceptata propunerea mea-
De la început ne-am împartit perechi fara sa vorbim ca si cum era de la sine înteles.
I-am întins mâna sa o ajut sa se ridice,ceilalti ne-au imitat parca imaginea noastra se reflecta într-o oglinda uriasa cu marea ca fundal si n-am simtit nevoia sa ne mai despartim.
Am alergat voiosi ,tinându-ne de mâini, pe plaja larga si pustie,scaldata în soarele dogarâtor al dupa amiezii pâna ne-am avântat în imensitatea apei,constienti de clipele acelea unice …Când am intrat în mare eram în viteza si rezistenta apei ne-a despartit pentru o clipa si ne-am jucat.
Nu aveam nevoie de minge,am învatat-o întâi sa ne împroscam cu apa chiar,am necajit-o putin ca nu putea sa arunce cu apa sarat-amara asa cum ar fi dorit si i-am aratat cum sa o loveasca,sa nu se teama …este doar apa dar ea orbita de stropi.. ma astepta încercând sa ma tina departe pâna… distanta dintre noi a ajuns la un micron
Ceilalti priveau încântati joaca noastra si încercau sa ne imite..
Pe urma eu am intrat cu capul în apa tinându-mi respiratia si ne-am apucat de mâini…o ajutam sa se urce cu picioarele, pe umerii mei. La început o facea cu îngrijorare,erau valuri si se dezechilibra dar când simteam ca este în siguranta ma ridicam în picioare si o îndemnam sa sara în apa,eram un fel de trambulina,pâna au început sa ma usture umerii si atunci…am disparut înotând sub apa pâna am ajuns în larg. Fetele s-au uitat înfricosate dupa mine care iesisem departe,la adâncime unde ele nu îndrazneau sa se avânte,fiind singurul care stiam sa înot si strigau înfricosate sa ma întorc.
-…vocea lor cristalina strabatea distantele si valurile
Am revenit si imediat cei trei sau animat,fata aceea frumoasa era atât de radioasa când am aparut lânga ea de parca asi fi fost plecat o vesnicie …eram vrajit de spaima ei Le-am luat pe rând în brate sa le învat sa faca pluta dupa care am început sa le arunc dar cu toate ca erau speriate si tipau, caderea lor era amortizata de ape.Le-a placut si acesta joaca.. Radu a înteles miscarea si a prins curaj,însa ele mai vroiau sa repetam aceasta joaca, eram obositi În final.. s-a prins tare de gâtul meu si am cazut împreuna în apa… aveam senzatia ca atingerile noastre întâmplatoare sunt perpetue, extraordinar si înfiorator de placute parca, contactul pielii era a unui organism viu cu alt organism având propia sa identitate,am uitat de toate problemele nerezolvate ce exista pe acest pamânt .
Le-a placut mult joaca noastra si ne-au invitat la ele oricând vrem…dupa amiaza, diseara, cât mai curând posibil numai sa nu le uitam ca sunt singure si plictisite de viata asta anosta ...si nu aveam cum sa ma gândesc la altceva decât la fata neasemuita de lânga mine care ma privea pierduta în uitari.Eram surprins de bogatia sentimentelor ce ma invadau lânga fata aceasta ,atâta spledoare era în jurul nostru când ieseam din mare tinându-ne de mâini cu apa siroind pe trupuri încât,ne priveam înfiorati deosebind clar cum miracolul iubirii a izbucnit între noi si percepând cum ne învaluie dragostea, când… i-am zarit din nou si m-am dezmeticit…o clipa îi uitasem si iar m-am prefacut ca nu vad, înfricosat acele fiinte care sperau….ce.? Minunatiile acestei lumi le erau inaccesibile,necunoscute,totusi existau,le intuiau.. aveam perceptia ca unii erau bucurosi dar si gelosi pe fetele care îi îngrijeau când le vedeau ca râd, sunt vesele si fericite cu toate ca suferinta,era pentru ei permanenta ,a doua natura dar nu plângeau,în fata noastra…
Acum aproape ajunsesera la sala de mese, unii dintre ei mai sprinteni se uzneau sa treaca pragul cantinei în timp ce altii erau înca departe
Fetele erau grabite sa îi aseze la mese,ne-au sarutat în viteza si au disparut totusi ne-au reamintit si rugat în acelasi timp
-Va asteptam din nou…!-a spus aceste cuvinte distigând clar cum ma cautau ochii ei albastrii cu atâta speranta ,ca am ramas impresionat.
Cinci minute mai târziu când ,am ajuns la sectie era ora doua dar ca de obicei nu am dat socoteala nimanui iar mai târziu la terminarea programului mi-a spus Radu
-Sefu’… ne asteapta fetele sunt atât de frumoase!
-Am treaba multa cu actele,închiderea lunii,deschiderea urmatoarei..du-te,ia si un prieten mai tânar!-i-am raspuns
-Sefu ,ele pe noi ne vroiau ca avem ochi albastrii ca ai lor si stii ca în sectie numai noi avem,daca nu vii degeaba ma duc!-a spus cu regret
Nu am putut sa merg,atâta suferinta exista în acele fiinte si ele le urmareau, monitorizau fiecare pas ,observau atente,faceau experiente pe ei,îi controlau cu aceleasi mâini cu care ne-au mângiat si totusi ne asteptau …de ce…?
Sa observe ce se întâmpla cu ele,cu noi si dupa ce se termina totul,sa noteze meticuloase sau… mai degraba mi-am închipuit ca sunt doua sfinte care aveau grija de acei copii …
Nu mai stiu cum se numeau fetele, atât îmi amintesc …erau minunate
Eu,trebuia sa ma feresc sa îi mai vad pe acei oameni-copii ,pentru mine nu traiau în realitate dar …fetele erau întradevar foarte dragute si de aceea nu am uitat aceasta întâmplare, ,bizar de paradiziaca dar si deprimanta

By Stani